Beneficiile exercițiului fizic

Mai impotant ca alimentația chiar, este execițiul fizic. Pentru că viața reprezintă o formă de mișcare, iar dacă nu ne mișcăm ..ghiciți ce se va întâmpla în timp…consider că exercițiul fizic are un rol foarte important în menținerea sănătății noastre.

Facem mișcare cât suntem copii, când ajungem în școli și participăm la orele de efucație fizică, când suntem tineri, ca să ne menținem frumoși, însă după ce ne căsătorim și ne așezăm la casa noastră, majoritatea dintre noi uităm să mai facem mișcare și de aceea începem să ne îngrășăm sau să nu ne mai simțim la fel de vioi ca înainte.

La noi în țară sedentarismul a crescut foarte mult …foarte puțini dintre români ies să facă mișcare la vârste mai înaintate, dar nici cei mai tineri nu fac asta. Vă zic sincer, când ies în parc la alergare abia dacă văd 1-2 persoane cu vârstă mai înaintată care se preocupă de starea sa fizică.

Însă chiar si pe aceștia când îi văd, nu vă pot spune ce bucurie enormă am. Sunt un model pentru mine și clar, așa îmi doresc și eu să ajung ca și la vârste mai înaintate și până când voi putea, să ies afară să fac mișcare.

Conform domnului doctor Călin Mărgineanu, un exercițiu fizic eficient trebuie să dureze între 60 și 90 minute pe zi, zilnic 5-6 zile pe săptămână, iar pe parcursul acestuia trebui să apară măcar de câteva ori transpirație, gâfâială și puls peste 100. Este de preferat să îl mai facem cu încă o persoană pentru că ne motivează. Eu spre exemplu îl fac ascultând muzică, lucru care mă umple de energie pe parcursul efectuării exercițiului fizic preferat.

Foarte important, ne spune domnul doctor, este că acesta nu trebuie să ne fie contraindicat din punct de vedere medical și că ar trebui să îl facem progresiv pentru a nu ajunge la febră musculară.

Un alt reper al unui exercițiu fizic eficient este atunci când pe timpul acestuia putem să discutăm, dar nu să cântăm.

Care sunt beneficiile execițiului fizic de fapt:

  • ne cresc performanțele cardio-respiratorii și intelectuale
  • ne antrenează
  • se amplifică irigația cu sânge a tuturor organelor corpului nostru
  • dacă o persoană este antrenată, frecvența cardiacă începe să scadă
  • exercițiul fizic este cel mai puternic factor de declanșare din creier a unor substanțe – molecule de plăcere
  • în condiții normale creierul își generează niște substanțe care ii creează o stare de confort psihic – endorfine sau dopamină

One thought on “Beneficiile exercițiului fizic

  • mai 4, 2022 la 6:07 pm
    Permalink

    Foarte frumos și corect articolul! Ar trebui promovat mai mult exercițiul fizic.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *