Despre lecturi de suflet – Sfântul Serafim de Virița, de la milionar la mare ascet

Una din cărțile care a reprezentat pentru mine o bogată hrană sufletească, este cea din imagine. Am citit-o cu un mare interes și bineînțeles am descoperit în ea sfaturi foarte utile, mai ales prin prisma faptului că Sfântul Serafim de Virița a fost și el ca și noi, un om care a trăit în societate o lungă perioadă de timp, a avut soție și copii și cu toate acestea s-a învrednicit de o viață plină de sfințenie.

Deși acesta câștiga foarte bine prin meseria lui, nu păstra pentru el și familie decât pentru strictul necesar, cu gândul că va da socoteală pentru fiecare bănuț cheltuit pe lucruri fără folos. Realizăm astfel cum de multe ori cheltuim banii pe lucruri de care ne plictisim repede, în loc să ne agonisim cu ei comoara cerească, prin a-i ajuta pe săraci și pe cei aflați în nevoi..dar vă las mai bine să citiți și voi dacă doriți această minunată carte, din care putem trage atâtea învățături.

În schimb eu am adunat câteva pasaje, simțind că mi-ar fi de folos să le recitesc în diverse momente de slăbiciune sufletească ale vieții.

…Astfel părintele spune/ne învață următoarele:

„Tot răul trebuie sa fie acoperit doar cu dragoste…”

„Străduiți-vă să valorificați timpul pentru a primi bunuri cerești în schimbul mărfurilor pământești.”

„Dumnezeu ne va ierta dacă de astăzi vom pune început bun, ne vom opune păcatului și responsabilului pentru el, diavolul …”

“Doamne și stăpânul vieții mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire și al grăirii în deșert, nu mi-l da mie… – în această rugăciune este toată esența Ortodoxiei, toată Evanghelia; prin ea îi cerem Domnului ajutor de a deveni oameni noi.”

„Străduiți-vă să vă țineți departe de mrejele puse atât în interiorul cât și în afara omului, care sunt acoperite cu o asemănare a adevărului. Pot fi ușor recunoscute.  Prin intermediul lor, omul își pierde pacea sufletească. Unde nu-i place, acolo sunt uneltirile dușmanului omenirii. De la Hristos ne vin adevărul și sfânta simplitate. Pacea lui Hristos, este mărturia despre adevăr.”

“Dumnezeu cel Atotputernic conduce lumea și tot ce se întâmplă în lume are loc din mila lui Dumnezeu sau cu îngăduința Sa. Pronia dumnezeiască este de neînțeles pentru om. Numai o astfel de viziune asupra lumii atrage pacea sufletească, îndreaptă cugetul către veșnicie și aduce răbdarea în necazuri, iar însăși necazurile și suferințele par nesemnificative și trecătoare..”

“După credința voastră, fie vouă”

„Prin răbdarea voastră, veți dobândi sufletele voastre (Luca 21,19)”

„Din cauza păcatelor mele sufăr. Sunt oameni care trec prin suferințe și mai mari și le rabdă cu tărie.”

„Să spunem – Facă-se voia Ta, Doamne!”

„Să fie toate după voia lui Dumnezeu. Boala este o școală a smereniei în care-ți cunoști cu adevărat neputințele.”

„Nu trebuie să-i cerem lui Dumnezeu nimic pământesc. El cunoaște mai bine ce ne este de folos.” „Rugați-vă întotdeauna așa – Doamne pe mine, pe copiii și pe apropiații mei îi predau în mâinile Tale. Facă-se voia Ta sfântă!”

„Cum mă voi înfățișa înaintea lui Dumnezeu dacă voi păstra banii? Le spunea el rudelor sale. Dacă aveți o rublă în portofel dați-o celor nevoiași, lăsându-vă un ban și nu veți duce niciodată lipsa banilor. Dați fără să vă pară rău și atunci Dumnezeu vă va răsplăti, iar dacă veți da și apoi veți regreta și de ultimul ban veți fi lipsiți.”

„acesta nu mânca mai nimic și spunea – Eu mă întăresc primind Sfânta Împărtășanie și ce poate fi mai valoros decât Sângele și Trupul lui Hristos!”

„În luna ianuarie 1941 fiul părintelui a fost arestat și apoi executat. O nouă durere i-a străpuns sufletul, dar nu a spus nimic mai mult decât: Fie voia Domnului!”

„Să te rogi pentru dușmani. Când nu te rogi parcă ai turna petrol în foc, flacăra se întețește tot mai tare…”

„Se va mântui cu ușurintă cel care se va nevoi după puterile sale în rugăciunea minții.”

„Starețul spunea că o parte din păcatele părinților și ale strămoșilor trec la noi și noi trebuie să ne rugăm pentru părinții și străbunii noștri și la mărturisire să aducem pocăință pentru ei. Ei așteaptă rugăciunea noastră și se bucură mult când ne rugăm pentru ei, iar cei care sunt în Împărăția Cerurilor ne ajută.”

„Trebuie pusă o lumânare pentru cei pe care i-am ofensat , i-am înșelat, de la care am furat sau nu am întors datoria.”

„Întotdeauna și pentru toate, chiar și pentru necazuri, mulțumește Domnului și Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Necazurile sunt adesea destin neînțeles pt om…”

“Boala este școala smereniei. Să lăsam toate în voia Domnului.”

„El recomanda să bem cât mai des aghiazma, menționând că nu există remedii mai puternice decât uleiul și apa sfințită.”

„Cât de des ne îmbolnăvim doar pentru că nu ne rugăm înainte de masă și nu chemăm binecuvântarea lui Dumnezeu asupra mâncării… Să ai înger la masă!”

„Să împarți anafura în bucăți mici și să o iei în fiecare dimineață pe stomacul gol, apoi să bei aghiazmă.”

„Rugați-vă dacă vă doriți ajutorul Sfinților, însă rugați-vă mai puțin cu cuvinte și mai mut din inimă ..Minunat este Dumnezeu întru Sfinții Săi!”

„Dacă Dumnezeu ne oferă ceva, atunci nu o face doar ca să ne desfătăm și să ne bucurăm de ele, ci ca să oferim și altora.”

„Boala de multe ori e o consecință a păcatului.”

Din Scrisoarea către un fiu duhovnicesc

“Nu tu mi-ai cerut să te învăț smerenia? Iar acolo te-am așezat în atmosfera potrivită, în școala unde te vor învăța ceea ce ai nevoie.

Ai dificultăți financiare și abia supraviețuiești?

Ai petrecut vreodată întreaga noapte în zbucium? Ești despărțit de rudele tale de oamenii pe care îi iubești?

Te-a dezamăgit prietenul tău sau cineva căruia ți-ai deschis inima?

Am îngăduit ca această suferință să te atingă astfel încât să înveți că cel mai bun prieten al tău este Domnul. Înfățișează-Mi-le toate Mie și spune-mi tot ce ai pe suflet.

Te-a vorbit cineva de rău? Las-o în grija Mea (a Domnului). Lipește-te de Mine, în Mine este adăpostul tău astfel încât vei fi ferit de războirile neamurilor. Voi face ca dreptatea ta să strălucească precum lumina, iar viața ta ca miezul zilei.

Planurile tale au fost destrămate, a slăbit sufletul tău, iar tu te simti sfârșit?

Ți-ai făcut planuri și ți-ai stabilit obiective, le-ai adus înaintea Mea sa le binecuvântez, dar vreau să lași toate în seama Mea, să călăuzesc și să îndrept cu Mâna Mea împrejurările vieții tale, căci tu ești orfanul, iar nu stăpânul.

Pierderi neașteptate au venit peste tine și deznădejdea ți-a cuprins inima. Ia aminte, aceasta a fost de la Mine.

Căci cu aceasta multă oboseală și teamă mare te încerc, ca să văd cât de puternică îți e credința în promisiunile Mele și îndrăzneala în rugăciune pentru aproapele tău.

Boli grave au venit peste tine care poate vor fi vindecate sau poate sunt de nevindecat, țintuindu-te de patul tău? Aceasta a fost de la Mine.

Pentru că vreau să Mă cunoști mai adânc, prin boala trupului și să nu murmuri împotriva acestor încercări pe care ți le trimit. Nu încerca să întelegi planurile Mele despre diferitele căi de mântuire a sufletelor oamenilor, ci fără cârtire și cu umilință pleacă-ți capul înaintea bunătății Mele.

Ai visat să faci ceva extraordinar pentru Mine, dar în loc să îndeplinești aceasta ai căzut pe patul de suferință? Aceasta a fost de la Mine.

Pentru că te-ai cufundat astfel în lucrurile tale și Mi-ar fi fost cu neputință să-ți mai ridic gândul la Mine, iar Eu vreau să te învăț cele mai adânci cugetări și Învățăturile Mele, ca să-mi slujești. Vreau să te învăț să simți cum tu nu ești nimic fără Mine.

Îți încredințez aceste greutăți și din acest motiv Domnul Dumnezeu tău îți va binecuvânta toate lucrurile tale. În toate Domnul îți va fi învățător și îndrumător.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.