Despre mine

Sunt o mare iubitoare de tot ce este verde și plin de viață…de aceea și numele blogului este IZVOR DE VERDE. Acesta sper sa fie pentru voi un izvor de idei pentru sănătate în toate aspectele ei și aici mă refer la sănătatea atât trupească cât și sufletească. Doresc să-i motivez pe cei din jurul meu să înceapă o nouă pagină din viața lor punând mai mult accent pe mișcare și renunțând la sedentarism, pe pregătirea hranei într-un mod sănătos (este foarte bine dacă aceasta este și gustoasă, însă nu asta ar trebui să primeze), dar mai ales pe întoarcerea către interiorul nostru, către Cel care ne-a creat și datorită căruia găsim mereu liniștea sufletului.

Am început să schimb ceva în viața mea în urmă cu 5 ani și sunt extrem de recunoscătoare pentru aceasta. O să vă descopăr treptat tot ce am învățat eu în acest timp de când am început să fiu total vegetariană. Pentru cei vegetarieni va fi poate un schimb de experiență, iar pentru ceilalți sper că veți găsi măcar parțial lucruri utile în funcție de propiul stil de viață.

Iubesc să merg dimineața la piață, să mă bucur de toate culorile și aromele fructelor și legumelor. Ziua perfectă pentru mine este sâmbăta. Ador să mă trezesc sâmbătă dimineața (atunci când vremea este bună) și să ies în Parcul Carol să alerg, să inspir aerul proaspăt și ușor rece, apoi să savurez în plimbare un fresh de portocale proaspăt pregătit de la rulota de lângă părculețul pentru copii, bucurându-mă de tot ce este în jurul meu, de cer, de copaci, de flori, de zâmbetele oamenilor, de copii care aleargă…. După acest mic efort plăcut al dimineții urmează un binemeritat mic dejun sănătos unde farfuria mea conține în mare parte salată și legume proaspete, alături de surse vegetale de proteine și cereale sau nuci/semințe. Apoi iubesc să citesc cărți de nutriție, dezvoltare personală și religie. Am o gamă variată de astfel de cărți din care am învățat o sumedenie de lucruri și pe care sper în timp să vi le recomand și vouă.

Așadar aștept să îmi spuneți părerea voastră despre tot ce găsiți pe acest blog, să îmi spuneți dacă vi se par utile ideile mele și eventual să îmi faceți anumite sugestii sau recomandări sau să îmi spuneți dacă ați dori să vedeți și alte lucruri postate aici.